20 dec. Totul despre nutriția minerală a plantelor de goji

Plantele folosesc minerale anorganice pentru nutriție, indiferent dacă sunt cultivate în câmp sau într-o pepinieră. Nutriția minerală presupune interacțiuni complexe în urma cărora mineralele sunt absorbite de rădăcinile plantelor. Există numeroși factori care influențează absorbția nutrienților, ca de pildă ionii, ce pot fi ușor accesibili rădăcinilor sau ar putea fi “legați” de alte elemente sau de solul însuși. Solul cu un pH prea mare (alcalin) sau prea slab (acid) face ca mineralele să nu fie ușor absorbite de unele plante.

Elementele minerale necesare cultivării plantelor de goji

1. Macronutrienți

Azot

Azotul este o componentă majoră a proteinelor, hormonilor, clorofilei, vitaminelor și enzimelor esențiale pentru viața plantelor. Metabolismul azotului este un factor major în creșterea tulpinilor și frunzelor (creșterea vegetativă). O cantitate prea mare de azot poate întârzia înflorirea și rodirea. Deficiențele, în contrast, pot reduce randamentele și provoacă îngălbenirea frunzelor.

Fosfor

Fosforul este necesar pentru germinarea, fotosinteza, formarea proteinelor și aproape toate aspectele legate de creșterea și metabolismul plantelor. Este esențial pentru creșterea florilor și a fructelor. Valoarea scazuta a pH-ului (<4) determina blocarea chimică a fosfatului în solurile organice. Fosforul trebuie aplicat aproape de rădăcinile plantei, pentru ca plantă să o utilizeze. Aplicații mari de fosfor fără niveluri adecvate de zinc pot determina o deficiență de zinc.

Potasiu

Potasiul este necesar pentru formarea de zaharuri, carbohidrați, sinteza proteinelor și diviziunea celulară în rădăcinile și alte părți ale plantei. Ajută la reglarea echilibrului de apă, îmbunătățește rigiditatea tulpinii și rezistența la rece, îmbunătățește aroma și culoarea culturilor de fructe și legume, mărește conținutul de ulei al fructelor și este important pentru culturile cu frunze. Deficiențele duc la randamente scăzute, frunze pătate sau încrețite, căzute sau arse.

Sulf

Sulful este o componentă structurală a aminoacizilor, a proteinelor, a vitaminelor și a enzimelor și este esențial pentru producerea clorofilei. Oferă aromă multor legume. Sulful trebuie aplicat cu o formulă nutritivă. Unele surse de apă pot conține sulf.

Magneziu

Magneziul este o componentă structurală critică a moleculei de clorofil și este necesar pentru funcționarea enzimelor din plante pentru a produce carbohidrați, zaharuri și grăsimi. Se folosește pentru formarea de fructe și nuci și esențial pentru germinarea semințelor. Deficitul de magneziu poate determina căderea frunzelor. Magneziul se elimină prin udare și trebuie furnizat în timpul creșterii. Poate fi aplicat ca un foliar pentru corectarea deficiențelor.

Calciu

Calciul activează enzimele, este o componentă structurală a pereților celulari, influențează trecerea apei în celule și este necesar pentru creșterea și divizarea celulelor. Unele plante au nevoie de calciu pentru a absorbi azotul și alte minerale. Calciul, odată depus în țesutul vegetal, este imobil. Deficiența provoacă stoparea creșterii noi în tulpini, flori și rădăcini. Simptomele variază de la o nouă creștere distorsionată până la pete negre pe frunze și fructe. Pot apărea și margini de frunze de culoare galbenă.

2. Micronutrienți

Fier

Fierul este necesar pentru multe enzime și funcționează ca un catalizator pentru sinteza clorofilei. Este esențial pentru părțile tinere de plante care cresc. Deficiențele redau culoarea palidă a frunzelor tinere urmată de îngălbenirea frunzelor. Fierul este ținut în porțiunile inferioare ale structurii solului. În condiții de pH ridicat (alcalin), fierul devine indisponibil pentru plante. Atunci când solurile sunt alcaline, fierul poate fi abundent, dar nu este ușor de asimilat. Aplicațiile unei formulări nutritive acide care conțin chelati de fier, ținute în formă solubilă, ar trebui să corecteze problema.

Mangan

Manganul este implicat în activitatea enzimatică pentru fotosinteză, respirație și metabolismul azotului. În etapele avansate, părțile verzi devin albe, iar frunzele cad. În dreptul venelor pot să apară pete maronii, negre sau cenușii. În solurile neutre sau alcaline, plantele prezintă adesea simptome de deficiență. În solurile puternic acide, manganul poate fi disponibil în măsura în care duce la toxicitate.

Bor

Borul este necesar pentru formarea peretelui celular, integritatea membranei, absorbția de calciu și poate ajuta la translocarea zaharurilor. Borul afectează cel puțin 16 funcții în plante. Aceste funcții includ înflorirea, germinarea polenului, fructarea, diviziunea celulară și absorbția apei. Borul trebuie să fie disponibil pe tot parcursul vieții plantei. Nu este translocat și este ușor de curățat din soluri.

Zinc

Zincul este o componentă a enzimelor sau a cofactorului funcțional al unui număr mare de enzime, inclusiv auxinele (hormoni de creștere a plantelor). Este esențial pentru metabolismul carbohidrat, sinteza proteinelor și alungirea internodală (creșterea tulpinilor). Plantele deficitare în zinc au frunze pătate cu zone neuniforme clorotice. Deficitul de zinc duce la deficiența de fier care cauzează simptome similare. Deficitul apare pe solurile erodate și este cel puțin disponibil la un interval de pH de 5,5 – 7,0. Reducerea pH-ului poate face ca zincul să fie disponibil mai mult până la punctul de toxicitate.

Cupru

Cuprul este concentrat în rădăcini de plante și joacă un rol în metabolismul azotului. Este o componentă a mai multor enzime și poate face parte din sistemele enzimatice care utilizează carbohidrați și proteine. Deficiențele provoacă pete maronii. Cuprul este legat strâns în materie organică și poate fi deficient în solurile foarte organice. Nu este ușor de eliminat din sol, dar poate fi deseori indisponibil. Prea mult cupru poate provoca toxicitate.

Molibden

Molibdenul este o componentă structurală a enzimei care reduce nitrații în amoniac. Fără aceasta, sinteza proteinelor este blocată și creșterea plantelor încetează. Semințele pot să nu se formeze complet, iar dacă plantele sunt lipsite de molibden pot să apară deficiențe de azot. Semnele deficienței sunt frunze verzi cu margini laminate sau îndoite.

Clor

Clorul este implicat în osmoză (trecerea apei sau a substanțelor dizolvate în celule), echilibrul ionic necesar pentru ca plantele să preia elementele minerale și în fotosinteză. Simptomele deficienței includ răsucirea, rădăcinile răsucite, cloroză (îngălbenirea) și înnegrirea. Mirosurile din unele plante pot fi diminuate. Clorura, forma ionică de clor folosită de plante, se găsește de obicei în forme solubile și se pierde prin leșiere. Unele plante pot prezenta semne de toxicitate dacă nivelurile de clor sunt prea mari.

Nichel

Nichelul tocmai a câștigat recent statutul de oligoelement esențial pentru plante. Este necesar ca enzima să descompună ureea pentru a elibera azotul într-o formă utilizabilă pentru plante. Nichelul este necesar pentru absorbția fierului. Semințele au nevoie de nichel pentru a germina. Plantele cultivate fără nichel vor ajunge treptat la un nivel deficitar la momentul în care se maturizează și vor începe să antreneze reproducerea. Dacă există dificiente de nichel, plantele nu pot produce semințe viabile.

Lista elementelor secundare necesare nutriției minerale a unei culturi de goji mai cuprinde și sodiul, care este implicat în osmoză – trecerea apei – și echilibrul ionic în plante, cobaltul – necesar pentru fixarea azotului în leguminoase, o deficiență de cobalt putând duce la un deficit de azot, dar și siliciu. Acesta din urmă se găsește ca o componentă a pereților celulelor. Plantele care dispun de siliciu solubil au o strructură mai puternică și mai dură ce le apară de dăunători. Îmbunătățirea dezvoltării frunzelor, rezistența tulpinii și prevenirea toxicității au fost remarcate ca efecte ale siliciului. Siliciul nu a fost determinat esențial pentru toate plantele, dar poate fi benefic pentru multe altele.